Corona și „noi”

E noapte și, deși ar trebui să mă odihnesc, nu mă lasă gândurile în pace. Mă gândesc la Corona și la „noi”.

Ruxandra și-a sortat azi fișele de lucru și caietele de teme pe discipline, ca să le trimitem la dirigintă mâine spre verificare. Azi a sunat-o doamna dirigintă să îi spună că îi e dor de clasa ei și că speră că elevii ei vor reveni cât de curând la școală și va fi totul iarăși ca mai înainte. E la ultima ei clasă înainte de pensionare și repetă, de câte ori are ocazia, că aceasta e clasa ei de suflet. Ruxandra strălucea de bucurie ascultând-o, iar eu – privindu-mi fiica, văzând-o bucuroasă.

Bogdan și-a făcut lecțiile cântând, dansând și legănându-se pe scaun – în stilul lui -, ștergând cu radiera literele și cifrele, care nu i-au ieșit perfect. Speră să mai primească evaluări pozitive de la doamna lui dirigintă, care îi e foarte dragă. Se plictisește făcând teme, pentru că „sunt prea simple”, așa că pierde mai bine timpul analizând detalii „mai interesante”.

Vlad și el încearcă să țină pasul cu sora și fratele, mai mari, le explică cât de simple sunt pentru el „cifrele” „L” şi „A” din numele lui. Deși de fiecare dată îi spun că sunt litere, nu cifre, lui tot „cifrele” îi plac mai mult. Seara la cină ne învață că, dacă mâncăm pește, vom fi puternici.

Le e dor de școală și de grădiniță, dar din fericire sunt 3. Se au unul pe altul și se distrează împreună din plin, uneori spre necazul celor adulți, care se gândesc la amenajatul curții, la puținele ore pe care le pot lucra în home office, la curățenie, mâncare etc.

Nu e ușor să lucrezi cu 3 copii acasă, de orice natură ar fi lucrul. Nu e ușor nu numai pentru părinți, ci și pentru bunici, prieteni, ce mai, chiar și pentru vecini uneori.

Nimic nu poate înlocui grădinițele și școlile, unde lucrează echipe specializate ca să ne educe și distreze copiii, unde copiii socializează și își consumă constructiv energia!

Dacă lucrezi la birou de acasă, când te loghezi și până apuci să rezolvi ceva, mai legi șireturi, mai listezi planuri și fișe, mai citești mesaje pe WatsApp, să vezi dacă au fost postate sarcinile de lucru pentru săptămâna în curs, astfel încât, pană la urmă trebuie să te loghezi din nou, pentru că a intrat calculatorul în stand by. Noroc că suntem în Germania; aici oamenii sunt foarte înțelegători față de părinții care lucrează.

Dacă faci curățenie, trebuie să te abții să nu-ți ieși din fire – acum ștergi praful, acum e la loc. De rufe nu mai zic; nu se mai golește coșul, oricât ai spăla!

Corona ne unește și ne desparte în același timp.

Nu e ușor, dar, totuși, cred că atunci, când vom reveni la „normalitate”, atunci când vom avea programări peste programări, to do peste to do, când timpul va trece înfricoșător de repede, ne vom gândi doar la partea bună a lucrurilor de acum.

Haideți să căutăm doar partea care ne unește în momentele de criză, să savurăm momentele de fericire cu familia, plimbările mai dese – că doar avem noroc de vreme frumoasă – și faptul că nu trebuie să ne deplasăm până la lucru. Haideți să fim mai toleranți și empatici cu cei care acum sunt singuri.

Să fim sănătoși cu toții – e cel mai important lucru acum!

Atenție! Șarlatani pe internet!

Au trecut și sărbătorile de iarnă, așa că ne apucăm de treabă. Sunt multe de făcut, pentru că vrem să mergem în luna martie în România să îl botezăm pe mezin.

Pe lângă problemele legate de actele de călătorie pentru junior ne preocupă și problema mijlocului de transport cu care vom călători. Acum cu 3 copii mici, ne-ar trebui un autoturism ceva mai mare decât avem. Așa că soțul a început să inspecteze piața în căutarea acestuia.

Bani mulți nu avem, de aceea un autoturism secondhand ne-ar mulțumi ca preț. Pe E-Bay Kleinanzeigen îi atrage atenția soțului un autoturism bun la un preț de vis. Deși nu era ceea ce căuta, având în vedere că e un Mercedes E202, se gândește că e chilipir curat și că e păcat să ratezi oferta. Dar nici nu apucă bine să-și finalizeze planul, că anunțul și dispare. Ce păcat! La așa un preț sigur s-a și vândut!

Mai căutăm. De data aceasta – exact ce ne trebuie! Soțul mă roagă să sun la numărul din anunț. Sun. Nu răspunde nimeni. Scriu repede un mesaj că ne interesează anunțul. Trimit mesajul, dar, ghinion, și de această dată: primim înapoi înștiințare că anunțul a fost șters de către proprietar.

A doua zi primim e-mail de la vânzător. Citez:

„Bună,

Ultimul preț de vânzare este 4.600 €.

Autoturismul a fost achiziționat de nou de la reprezentanță, eu sunt primul utilizator.

Acesta este pe numele meu înmatriculat, are acte de înegistrare și numere germane.

Eu locuiesc în sudul Suediei, în orașul Stockholm. Eu și soția mea am avut o casă frumoasă în Germania, unde ne petreceam vacanțele.

Dacă vreți să ne întâlnim pentru o testare, am putea găsi un oraș în Germania, care să ne convină amândurora.

Unde locuiți? În ce oraș? Care este codul dumneavoastră poștal?

Aștept un răspuns cât mai repede posibil.

Mulțumesc.”

Nu ne vine să credem. Oare chiar avem noroc de un autoturism super la un preț de nimic, adus de către proprietar până la noi sub nas, de la aproximativ 1.400 km depărtare! Căci autovehiculul nu e unul oarecare, e un Mercedes-Benz Viano 4MATIC combi, de culoare negru metalizat, cu 4/5 uși, cu cutie de viteze automată, motor Diesel, 2.143 cm3, 150 cai putete, fabricată în noiembrie 2007 și cu 127.000 de km parcurși. Tentant, așa-i?!

Ne gândim: oare e real?! Pe lângă fotografii, primim și ceva explicații:

„Am șters oferta mea de pe eBay. Acum articolul nu mai este disponibil. Am primit 200 de apeluri telefonice în 2 ore și 86 de întrebări pe e-mail. Nu aşi fi crezut niciodată că ași fi putut să primesc așa un număr de telefoane.”

Glumești?! Cum adică nu ai fi crezut?! Așa un autoturism la un preț de nimic!
Ne mai dă și alte detalii:

„- numere de înmatriculare și documente germane. Un autoturism nemțesc,
– primul utilizator,
– accept orice verificare tehnică,
– autoturismul poate fi condus oricând, nu a fost implicat în nici un fel de accident, motorul funcționează perfect, nu are nici o zgârietură sau daună,
– mașină de nefumători,
– are plachetă verde,
– inspecția tehnică (TÜV/ASU – 2017) a fost făcută cu 3 săptămâni în urmă,
– la ultima revizie, de la care s-au parcurs 600 km, toate filtrele au fost schimbate (ulei, aer, combustibil și polen), de asemenea și plăcuțele de frână,
– cartea tehnică este completă, la zi, cu toate testările,
– set complet de cauciucuri de vară și iarnă (cauciucurile de iarnă sunt noi).
– autoturismul este înmatriculat în Germania pe numele meu.
Dacă vă interesează, vă recomand un test driving.
Accept doar bani LICHIZI.”

Mai întrebi! Cum să nu te intereseze?!

„Așa cum v-am spus în e-mail-ul precedent, autoturismul e la mine în Suedia. Dar dacă vreți să îl vedeți, cu plăcere ne putem întâlni în Germania.

Am putea să ne întâlnim în Week-end, vineri sau sâmbătă, 8/9 ianuarie în Fulda sau în altă zi când aveți timp.

Te salut prietenos.

Un an nou fericit!”

Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap! Din cele „200 de apeluri telefonice în 2 ore și 86 de întrebări pe e-mail”, s-ar putea să fim noi fericiții proprietari. Începe să îmi pară rău că nu am jucat la loto. Și e și foarte amabil vânzătorul, zici că vrea să facă un gest de binefacere, nu să vândă ceva.

Îi răspundem repede că ne convine perioada aleasă și că putem plăti cu bani lichizi și, ca într-un joc electronic, suntem trecuți la următorul nivel:

„Bună ziua,

Am onoarea să vă împărtășesc punctul de întâlnire: City Partner Hotel Lenz (Leipziger Straße 122, 36037 Fulda ).

Voi veni cu o zi mai repede, să fiu sigur că ne putem întâlni. Voi veni la această întâlnire cu soția mea, dar mai întâi, vreau să merg la sigur, că această întâlnire va avea loc. Nu aşi parcurge așa o distanță în van.”

Câtă onoare, nu mai știm care era motivul întâlnirii! Suntem amețiți de fericire.

„Am o propunere și vă rog să citiți textul cu atenție, ca să știți ce vreau să spun:

Soția mea, Annika, va merge la o locație a agenților Western Union și va transfera acolo 4.000 de Euro pe numele meu către Fulda. Soția mea va fi expeditorul și eu destinatarul la punctul de întâlnire. Eu cred că aceasta este o dovadă bună din partea mea că voi apărea la această întâlnire. De îndată ce transferul pe numele meu, prin Western Union, se va face, voi scana documentul și îl voi trimite dumneavoastră pe Watsapp.

Același lucru îl aștept și din partea dumneavoastră. Soția dumneavoastră, prietenul dumneavoastră sau careva dintre rudele dumneavoastră ar trebui să meargă de asemenea, vă rog, la una dintre locațiile agenților Western Union și să transfere această sumă de bani de 4.000 de euro pe numele dumneavoastră în orașul, în care ne vom întâlni.

Nu aveți nevoie de nici un cont bancar ca să faceți această operațiune. Aveți nevoie doar de un act de identitate valabil, permis de conducere sau pașaport. Soția dumneavoastră va fi expeditorul, iar dumneavoastră destinatarul.

Aceasta nu este o plată în avans și nu aștept să îmi dați suma de bani, înainte să vedeți autoturismul. Transferul dumneavoastră se va face pe numele dumneavoastră; dumneavoastră sunteți destinatarul transferului. Nu aşi cere niciodată vreo plată în avans sau ceva asemănător.

Singurul lucru pe care îl aștept de la dumneavoastră este un transfer pe numele dumneavoastră în orașul în care urmează să ne întâlnim. Aceasta este totul. Aceasta este pentru mine dovada, că aveți banii pentru achiziționarea autoturismului și că vă veți prezenta la întâlnirea despre care până acum am vorbit.

Când ne întâlnim, vom merge la cea mai apropiată locație a agenților Western Union ca să ne ridicăm transferurile. Eu îmi voi lua banii, trimiși pe numele meu și dumneavoastră veți face același lucru cu propriii bani.

O locație a agenților Western Union se găsește în orice bancă, Postbank sau Reise-Bank.

Cred că, un transfer prin intermediul Western Union e bun, pentru că astfel ambii suntem în siguranță. Punctul de întâlnire e bun.

Pentru acest transfer trebuie să plătiți o mică sumă de bani, aproximativ 80-100 euro. Pentru că este propunerea mea, vă voi plăti, însă, înapoi această sumă de bani. Sau vom scădea contravaloarea comisionului de transfer, pe care o veți plăti către agenție, din prețul total al autovehiculului. Și dacă autovehiculul nu vă e pe plac, veți primi banii înapoi. Nu veți pierde nimic – promit!

Dacă sunteți de acord cu propunerea mea, vă pot trimite primul documentul de la Western Union împreună cu actele noastre personale.

Fără această dovadă, din păcate, nu am încredere suficientă, să parcurg un drum lung, bazându-mă doar pe vorbe. Sper că înțelegeți acest lucru.”

După ce citește soțul îmi dă și mie să citesc, pentru că dintr-o dată i se pare dubioasă treaba. Citesc și eu, rapid, fără să remarc faptul că ei cereau și actele de identitate. Cât pe ce să intrăm în dispute cu soțul. Cum să fie înșelătorie, dacă nu are cartea ta de identitate? Și-apoi Western Union-ul oferă cele mai rapide și sigure transferuri, cu condiția să nu dezvălui nimănui codul de transfer și datele de identitate.

Ca să ne potolim, îi scriem că trebuie să ne gândim la propunerea lui, dar dacă vrea să nu riște nimic, să ne dea adresa lui, că mergem noi până la el.

Între timp intrăm pe renumitul Google în căutarea de informații, pe care le-am și găsit imediat.

Ne-am trezit dintr-o dată cu picioarele pe pământ, mulțumiți că nu ne-am lăsat păcăliți, dar dezamăgiți că nu putem să cumpărăm un așa autoturismul cu 4.600 euro.

Bineînțeles, că omul mai avea o poveste de convingere, cică ar fi pățit să meargă în zadar până în Germania și de aceea vrea siguranță.

Când i-am zis că ne-am prins că încearcă să ne înşele, ne-au trimis cică actele lor:

Pe http://www.scamdex.com am găsit numele acestora în liste.

Am sunat la poliție și ni s-a spus că, deși nu s-a raportat încă nici un caz de înșelătorie, ci doar încercări nereușite, sfatul lor e să ne ținem departe de asemenea „afaceri” și în nici un caz să nu trimitem copii după acte. Poliția şi-a manifestat regretul că, fiind vorba de cetățeni suedezi, nu pot confirma sau infirma identitatea șarlatanilor și că din păcate nu pot fi prinși. Dar ce se poate face?

Nu știu ce poate face poliția, noi, însă, cu siguranță putem fi atenți – „Paza bună trece primejdia rea”. Așa că atenție mare! Nu dați date personale nimănui, mai ales când e vorba de bani.

Navigare sigură vă urez și un an nou fericit, fără evenimente neplăcute!

Europenii cred că românii sunt romi?

Se apropie Crăciunul. În Germania, începând cu luna noiembrie, această perioadă are un farmec aparte. E timpul ofertelor de sărbători, a mirosului de scorțișoară, a îndemnului de a ajuta oamenii în suferință. E perioada în care fiecare încearcă să fie mai bun.

Astăzi e duminică, așa că am ceva mai mult timp să mă uit peste corespondență. Îmi atrage atenția un pliant, care face apel la colectarea de donații pentru copiii din România, distribuit prin intermediul filialelor Măcelăriei Robert Müller.

Nimic greșit, nu-i așa?! Doar toată lumea știe că sunt mulți români care trăiesc la limita sărăciei. Desigur avem nevoie de ajutor. Și totuși nu-mi place ceva: în toate pozele sub titlul de „Colete de Crăciun pentru români” apar numai copii de țigani.

Mă întreb sunt confundați românii cu țiganii sau este o colectare de cadouri pentru minoritatea săracă a romilor din România, dar, fiind vorba de ajutoare colectate în Germania, din frica de a nu fi considerați rasiști, au evitat să precizeze acest lucru? Dacă însă sunt ajutoare chiar pentru toți românii săraci, de ce nu au pus poze și cu copii de români? Sau poate s-a produs o greșeală de editare? Dar și dacă ar fi ajutoare pentru țigani, trebuia neapărat specificat acest lucru? De ce?

Ajung la săptămânalul „Kinzigtal zum Sonntag” din 14 noiembrie 2015, în traducere „Kinzigtal [așa se numește așezarea din împrejurimile râului Kinzig (Main) din sudul Hessen-ului] duminica” și acolo citesc două articole „Nicolausaktion in Bad Soden-Salmünster”, în traducere „Campanie de Sfântul Nicolae în Bad Soden-Salmünster”, și „Weihnachtsfreude verschenken”, ceea ce s-ar traduce „Bucurie de Crăciun în dar”. Ambele sunt campanii umanitare pentru români, doar că prima este organizată de Serviciul de Ajutor Maltez, iar cea de-a doua este organizată de „Das kunterbunte Kinderzelt” („Cortul Multicolorat al Copiilor”) și e chiar campania cu fotografia copiilor de etnie romă de pe pliantul de care vă vorbeam.

Accesând site-ul http://www.daskunterbuntekinderzelt.de aflu că de fapt organizația desfășoară proiecte care se adresează copiilor săraci din orașele Bălan și Gheorgheni, care s-ar număra printre cele mai sărace din Europa, iar pachetele întradevăr sunt pentru „Romasiedlungen”, „așezările de romi”. Atunci de ce nu au scris așa? Oare nu afectează acest lucru imaginea românilor, ducând la percepția că românii sunt țigani?

De ce m-ar deranja, însă, că sunt doar poze cu țigani, doar cu siguranță neamțul știe să facă diferența între un român și un țigan și, în fond și la urma urmelor țiganii din România, în mare parte, trăiesc de pe azi pe mâine și au nevoie de ajutor. E chiar un gest de apreciat.

Totuși nu mă consolează gândul acesta. Nu, fotografiile acestea sigur nu oferă o imagine bună românilor, cum o întorci. Doar se știe ce comportament au romii noștri și în România și oriunde în lume, plus că nici realitatea că romii români sunt majoritar foarte săraci nu ne avantajează. Dar oare imaginea noastră ne-o creează nemții sau noi singuri?

Tot în legătură cu subiectul romilor îmi vin în minte postările de pe Facebook, distribuite de către românii, care au refuzat să pună pe imaginea de profil drapelul Franței, în zilele de doliu ale acesteia, în semn de solidaritate cu victimele atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015, pentru că poporul francez ne-ar fi jignit de mai multe ori (cazul în care moderatorul unui post de radio francez, Laurant Riquert, și invitații săi fac glume prin care românii sunt considerați cerșetori, analfabeți și nespălați, precum și cazul în care „Vă rog!” este un vestit „salut românesc”, toate aluzii la țigani). De ce ar stârni aceste postări, într-un moment de grea încercare a poporului francez, isterie printre români și dispreț față de acesta? Oare aceast comportament josnic ne face cinste? Unde ne este demnitatea. Și să credem că doar țiganii ne strică imaginea! Și apoi nu se făcea referire la țigani, ci la cerșetori. Doar nu credem că toți țiganii sunt cerșetori! Nu ar fi acest lucru asemănător cu „toți românii sunt țigani”?!

Și totuși, suntem de adevăratelea în afară noi românii, toți, confundați cu țiganii? Mă îndoiesc.

Dar atunci de ce li se spune țiganilor români? Pentru că sunt ai noștri. Pentru că, și de ne place și de nu ne place, suntem singura țară din Europa, care „exportă” cei mai mulți țigani analfabeți și cerșetori. Pentru că nu reușim să facem nimic ca să-i schimbăm și integrăm în societate. Pentru că francezii, nemții, europenii, în general, sau săturat de cerșetori. De altfel, ne-am săturat și noi de ei. Pentru că țiganii din alte țări, deși poate chiar în număr mai mare, nu sunt la fel de vizibili și la fel de puternic simțiți sau la fel de obraznici, aș putea zice, ca unii romi de cetățenie Română.

NU, nu crede nimeni că toți românii sunt țigani. În Franța, în Germania, oriunde în lume realizările românilor sunt apreciate, chiar românii sunt mult mai respectați decât la noi acasă. Străinii fac mai multe decât facem noi pentru poporul nostru!

Apropo de Franța, să nu uităm de felul în care a fost umilit de poporul român sculptorul Constantin Brâncuşi și de faptul că mai mulți francezi decât români știu cine a fost Gheorghe Panculescu.

Ce putem face? Greu de spus. Sigur, însă, nu-i putem face pe ceilalți să tacă, crezând astfel că am rezolvat ceva. Soluția, cu siguranță, nu este cea prin care ne supărăm pe francezi sau pe nemți, care prin atitudinea lor oricum fac mai mult decât noi pentru țiganii noștri. Probabil o soluție ar fi descurajarea cerșitului, prin refuzul de a da celor ce întind mâna. Probabil o altă soluție ar fi orientarea romilor către organizații umanitare, așa cum fac nemții, spre exemplu, cu nevoiașii lor. Poate o legislație mai bună, pentru integrarea romilor ar fi o altă soluție. Cine știe?!

Cert este că, până una alta, oamenii din pliantele nemțești, și cei despre care vorbesc francezii, cei care ne reprezintă, țigani sau nu, sunt cu siguranță cetățeni români, iar imaginea nu ne-o putem curăța adresând acuze altora.

De ce am postat pe profilul meu drapelul Franței pe 14 noiembrie 2015

Omenirea suferă, iar România „se luptă pe steaguri”

Ieri dimineață am avut un sentiment puternic de groază, când am aflat despre atentatele de la Paris. Mă gândeam: „O Doamne, oare se vor termina vreodată?!” Mi-am făcut griji pentru rudele mele și prietenii mei, care locuiesc acolo și am intrat pe Facebook, să văd ce fac. M-am liniștit. Toți erau bine!

Am început să citesc articolele apărute cu privire la subiect și mă gândeam oare ce se poate face pentru a învinge în lupta împotriva terorismului? Dacă aș putea ajuta cu ceva aș face-o imediat… Apoi am postat pe profilul meu, drapelul Franței.

Peste ceva timp intru iarăși pe contul de Facebook și, surpriză! Ce credeți că am aflat? Am aflat că sunt „parşivă”. De ce? Pentru că pe profilul meu e drapelul Franței și nu al României, doar „și în România au murit oameni, dar francezii nu şi-au pus steagul României pe profil”!

Am rămas stupefiată. Doamne, cât egoism! Pe principiul copilăresc, dacă tu – DA, atunci eu – DA,  dacă tu – NU, atunci eu – NU. Și cine credeți că gândește așa? O persoană pe care, de altfel, eu o respect mult, o intelectuală!

De altfel Facebook-ul abunda de mesaje prin care anumite persoane se declarau nemulțumite că nu drapelul României e pe profilurile de Facebook în aceste zile, ci cel al Franței, plus că se tot reamintea tragedia de la „Colectiv”, atentate din Kenia, Turcia etc. M-am gândit „Oare ce se întâmplă cu noi, românii?”

Să vă explic! Nu poți să faci o comparație între ceea ce s-a întâmplat la „Colectiv” și ceea ce s-a întâmplat în Franța!

La București nu a fost un atac terorist, a fost plata erorilor întregii Românii, care a permis corupția. Ce s-a întâmplat la clubul din București a stârnit mânia românilor asupra românilor, care s-au gândit în sfârșit că trebuie să întreprindă ceva. Deci nu era moment de arborare de steag național! Un steag se arborează când e vorba de evenimente la nivel de stat (macroeconomic) şi nu la nivel de instituție (microeconomic). În cazul incendiului de la Bucureşti oamenii și-au exprimat condoleanțele, fiecare în felul său, unii postând un pătrat negru în loc de poza de profil, alții pur și simplu au spus că le pare rău de cele întâmplate.

Ce s-a întâmplat în Franța, însă, este un atac împotriva unei națiuni, împotriva Europei, chiar a întregii omeniri (la fel ca și atacurile din Kenia și Turcia de altfel). Cineva s-a gândit să facă un program cu steagul Franței pentru a ne exprima, bineînțeles cei ce doresc, solidaritatea cu Franța în aceste momente. Să nu pui steagul Franței pe profil numai din cauză că „patriotismul” nu te lasă să arborezi un alt steag decât cel al României, pentru că francezii ne-au ironizat în mai multe rânduri, că au fost și alte atentate sau din alte motive inventate, înseamnă să nu îți pese că terorismul face ce vrea în întreagă lume.

De ce steagul Franței exprimă acum lupta împotriva terorismului? Pentru că în Franța, în locuri unde nu erau numai francezi, în locuri pline cu turiști, s-au produs atentatele.

Nu înțeleg de ce se face atâta vâlvă, însă, pe subiectul aceasta. Nimeni nu e obligat să folosească acest simbol pentru a-şi arăta solidaritatea față de poporul francez. Fiecare o poate face în felul său, iar eu am acceptat această modalitatate.

Astăzi drapelul Franței nu reprezintă un stat, astăzi drapelul Franței spune NU terorismului.